Grupare criminală specializată în contrabandă cu mărfuri de lux, anihilată de poliție

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au destructurat o grupare criminală implicată în contrabandă...

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au destructurat o grupare criminală implicată în contrabandă cu mărfuri de lux din Turcia.

 

Suspecții cu vârsta cuprinsă între 35 și 40 ani, originari din Găgăuzia, ar fi desfășurat activități frauduloase de trecere peste frontieră a mărfurilor de larg consum, textilelor și hainelor de brand, prin eludarea controlului vamal.

 

Urmare a investigațiilor ample efectuate pe parcursul a patru luni, intenția suspecților a fost curmată de către ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI care, în comun cu polițiștii de patrulare, au stopat mijlocul de transport în regiunea localității Giurgiulești, pe direcția de intrare în Republica Moldova.

 

Ca urmare a cercetării mijlocului de transport în compartimentul marfar, ofițerii au depistat mărfuri, textile, articole de brand și produse de parfumerie de lux, fără careva acte de proveniență, care au fost introduse ilicit în țară. 

 

Totodată în cadrul cercetării la fața locului au fost depistate acte de ciornă și de achiziție a articolelor.

 

Valoarea estimativă a mărfurilor introduse ilegal ar constitui aproximativ 500 000 lei.

 

Pe acest caz a fost inițat un proces penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar mărfurile au fost supuse confiscării speciale.

 

În continuare poliția cercetează cazul, pentru a identifica toate persoanele implicate, inclusiv stabilirea tuturor circumstanțelor.

In this article