R. Moldova va aplica sancțiunile internaționale. Cabinetul de miniştri a aprobat un proiect care prevede mecanismul de implementare a restricțiilor.
Conform proiectului, statele, guvernele, persoanele fizice sau juridice și entitățile care au comis genocid, infracțiuni împotriva umanității, contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război, tortură și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, au admis sclavia, execuțiile, asasinatele, răpirea de persoane, arestări sau detenții arbitrare sau alte încălcări și abuzuri grave, vor fi supuse sancțiunilor, transmite democracy.md cu referire al Realitatea.md.
„De azi înainte, avem un mecanism clar și eficient de aplicare a măsurilor restrictive. Activele celor care sunt în sancțiuni internaționale, la care Republica Moldova se aliniază, vor fi imediat sechestrate şi eventual sechestrate în interesul părților corespunzătoare”, a spus premierul Recean.
Măsurile restrictive internaționale pot fi aplicate pe teritoriul Republicii Moldova atât cu referire la persoanele fizice și juridice străine, precum și apatrizi, cât și cu referire la cetățenii moldoveni și persoanele juridice din țara noastră, dacă s-a stabilit că acestea se eschivează de urmărire penală.
De asemenea, vor fi vizate și persoanele interpuse, dacă „actualmente sau în ultimii zece ani” au fost beneficiari efectivi „ai unei persoane juridice de comun cu una din persoanele fizice sau juridice – subiect al restricțiilor”. Restricțiile se vor impune și dacă acestea au primit remunerări sau au avut afaceri comune cu subiecții sancțiunilor.
După votul cabinetului de miniștri, Parlamentul urmează să dezbată și să aprobe proiectul de lege.