Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, s-a stins din viață aseară, 13 septembrie. Primul șef al statului avea 83 de ani.
Despre decesul ex-președintelui a anunțat pe rețelele sociale Constantin Tampiza, fost ministru al Economiei.
„La 13 septembrie, la ora 23:30, președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți. Condoleanțe familiei îndurerate”, a transmis fostul ministru.
Mircea Snegur a fost primul președinte al R. Moldova, între anii 1990-1997. A fost principalul susținător al proiectului de lege care prevedea conferirea limbii române a statutului de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor. A susținut proclamarea suveranității, obținerea independenței Republicii Moldova și a contribuit la recunoașterea tânărului stat de către Occident.
Mircea Snegur s-a născut în 1940 în satul Trifăneşti din Soroca. În anul 1956 a absolvit Şcoala Medie din satul Frumuşica, raionul Floreşti. Studiile superioare şi le-a făcut la Institutul Agricol din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1961. A făcut aspirantura la catedra de fitotehnie a aceluiași institut (1972). De specialitate este agronom-savant, are titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole.
În anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom şi preşedinte de colhoz în satul Lunga, raionul Floreşti, ulterior a deţinut funcţiile de: director al Staţiei Experimentale pentru Culturile de Câmp (1968-1973), şef al Direcţiei principale ştiinţă agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie “Selecţia” şi director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Culturilor de Câmp din oraşul Bălţi (1978-1981).