Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că amână pentru „sfârşitul anului” un eventual anunţ privind candidatura sa la alegerile prezidențiale de la anul, care ar putea să-l menţină la putere până în 2036.
„Conform legii, parlamentul trebuie să ia o decizie la sfârşitul anului. Acela este momentul când va fi luată decizia, când vor fi anunţate alegerile, când va fi fixată data şi când vom discuta”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul unui forum economic la Vladivostok, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Aflat la conducerea Rusiei din anul 2000, Vladimir Putin a făcut să fie modificată în 2020 Constituţia, care îl autorizează acum în mod teoretic să rămână la putere până în 2036, ceea ce ar face ca Putin să-l depăşească pe Stalin în ceea ce priveşte longevitatea sa la Kremlin.
În timp ce armata rusă îşi continuă „operaţiunea militară” pe care el însuşi a ordonat-o în februarie 2022, anunţarea candidaturii sale pentru un nou mandat stârneşte puţine îndoieli în acest stadiu, potrivit analiştilor.
Luni, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a dat asigurări că „esenţialul (pentru Vladimir Putin) este de a şti dacă poate face ceva în plus pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor”.
„El a demonstrat că ideile sale găsesc susţinere în societate, printre forţele politice, în regiuni”, a mai afirmat Peskov, în timp ce evoca intenţiile electorale ale liderului de la Kremlin. În ultimii ani, opoziţia şi societatea civilă rusă au fost reduse la tăcere: principalii opozanţi politici sunt fie la închisoare – ca Aleksei Navalnîi, duşmanul numărul unu al Kremlinului -, fie în exil.
De asemenea, mai multe sute de mii de ruşi, în special bărbaţi tineri, au părăsit Rusia de un an şi jumătate, de teama de a fi trimişi pe front.