Nici o ședință fără scandal. Mai mulți consilieri din cadrul Consiliului Raional Sângerei s-au luat din nou la ceartă. Totul după ce consilierul raional Oleg Cernei a depus o plângere pe numele șefului Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Vladimir Rusu.
Cel din urmă neagă acuzațiile și le califică drept nefondate, invocând perioada electorală în care am intrat deja, transmite breakingnews.md cu referire la tvn.md.
„El a luat și a contestat toate, a notificat toate dispozițiile președintelui raionului, care au fost emise după data de 12 iulie. La fel a notificat alte decizii ale Consiliului Raional, ba mai mult, și-a permis în mod abuziv să avertizeze Consiliul Raional pentru ședința care a avut loc în iulie că ele vor fi pasibile de nulitate, pe motiv că nu a fost convocată ședința Consiliului. Numai instanța de judecată poate să se expună asupra legalității unei ședințe. Solicitarea mea se află în examinare”, a spus Oleg Cernei.
Consilierii de dreapta susțin însă că șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat își execută atribuțiile corect și conform legii.
„Asta nu înseamnă că respectiva persoană și respectivul serviciu, Oficiul Bălți al Cancelariei de Stat, a încălcat legislația. Ei fac gălăgie că așa sunt învățați. Ei au spus că din cele 25, aproape 20 au fost notificate, corect face Cancelaria, dacă deciziile sunt aprobate și contravin cerințelor legale. Trebuie de notificat”, a spus Ion Roșca, consilier raional.
Vladimir Rusu susține că declarațiile lui Cernei sunt doar o unealtă pentru a-l denigra la început de campanie electorală.
„Într-adevăr am notificat careva decizii ale Consiliului Local și dispoziții ale președintelui raionului Sângerei, pe care noi le considerăm ilegale și suntem acum în instanța de judecată care se va pronunța asupra legalității acestor decizii. Da, a fost sesizat pe numele meu, din partea domnului Cernei la CNA, am dat toate explicațiile că mi-am realizat în strictă conformitate cu legea atribuțiile și deja așteptăm să se pronunțe organele de drept pe acest aspect”, susține Rusu.
Vladimir Rusu a fost desemnat șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de stat în cadrul ședinței Guvernului din 19 august 2021.