Prim-ministrul, Dorin Recean, anunță demisia mai multor miniștri.
Potrivit premierului, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, ministrul Infrastructurii și dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală și-au depus mandatul.
„Vreau să mulțumesc domnului Topală. Reforma universitară implementată de acesta începe să dea rezultate. A fost un proces complex, este un proces foarte important pentru noi toți, iar ministrul Topală a asigurat toate resursele și cadrul necesar ca acestă reformă să aibă succes. Vreau să-i mulțumesc pentru că a negociat la participarea fondurilor de cercetare și dezvoltare, Horizon Europe și în acest sens mă bucur că Comisia Europeană ia acordat o notă de aprecierea foarte înaltă”, a declarat Dorin Recean.
„Vreau să-i mulțumesc doamnei Revenco. Ea a făcut acestă apreciere: Moldova mică, o inimă mare și a avut o contribuție foarte mare atunci când a preluat leadership-ul la criza refugiaților. În situații de criză a gestionat situații foarte complexe. La fel, a pus bazele transformărilor necesare pentru MAI și a asigurat că acestea vor avea resursele necesare ca să putem să efectuam un salt calitativ în ceea ce privește serviciul public și integrarea subunităților din cadrul ministerului”, a spus Recean.
„Mulțumesc doamna Dabija. Ea a asigurat realizarea a peste 300 de kilometri de drumuri. Acest efort a fost important pentru noi toți și mediul de afaceri. Mai mult ca atât, prin negocieri complexe și eficiente, Lilia Dabija a asigurat că astăzi facem parte din mecanismul european de conectivitate”, a conchis Dorin Recean.
Premierul a menționat că noii miniștri vor fi propuși luni, 17 iulie, spre aprobare președintelui țării, Maia Sandu.
Guvernul Recean a fost învestit pe 16 februarie 2023 cu votul a 62 de deputați. În discursul său de atunci din plenul Parlamentului, Dorin Recean a vorbit despre principalele priorități ale planului de guvernare: asigurarea disciplinei și ordinii în instituțiile statului, dezvoltarea economică, asigurarea păcii și stabilității în Republica Moldova.