Rușii au atacat Odesa cu rachete Kalibr lansate din Marea Neagră

Rachete ruseşti au lovit clădiri civile în portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră şi în regiunea Doneţk (est) în cursul nopţii de marţi spre miercuri, ucigând cel...

Rachete ruseşti au lovit clădiri civile în portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră şi în regiunea Doneţk (est) în cursul nopţii de marţi spre miercuri, ucigând cel puţin şase persoane, a informat armata ucraineană şi oficiali locali, scrie agerpres.ro

La Odesa, un depozit aparţinând unui lanţ de magazine a fost lovit de o rachetă de croazieră de tipul Kalibr, ucigând trei angajaţi, a indicat pe Telegram Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administraţiei militare din Odesa.

Alţi şapte angajaţi au fost răniţi şi s-ar ‘putea să existe oameni sub dărâmături’, a adăugat el. Atacul a distrus o suprafaţă de 1.000 m2 a depozitului şi a provocat un incendiu pe 400 m2, a precizat el.

Rusia a lansat patru rachete de croazieră asupra oraşului de pe o navă din Marea Neagră, a anunţat Comandamentul operativ Sud al forţelor armate ucrainene.

Alte şase persoane au fost rănite în alte zone din Odesa, unde au fost avariate mai multe infrastructuri civile.

„În urma luptelor aeriene şi a undelor de şoc, au fost avariate un centru de afaceri, o unitate de învăţământ, un complex rezidenţial, unităţi de alimentaţie publică şi magazine din centrul oraşului”, a indicat armata.

Serhii Bratciuk a publicat o înregistrare video şi fotografii arătând clădiri cu mai multe etaje cu părţi din pereţi lipsă şi ferestre aruncate în aer, precum şi pompieri care se luptau cu flăcările în ceea ce părea a fi un depozit.

Potrivit administraţiei militare, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât două rachete înainte ca acestea să-şi fi atins ţinta.

Odesa, al cărui centru istoric a fost inclus în ianuarie pe lista Patrimoniului mondial în pericol al UNESCO, a fost bombardată de mai multe ori de la începutul invaziei ruse la 24 februarie 2022.

Într-un atac separat cu rachete, forţele ruse au ucis trei civili în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a indicat guvernatorul ucrainean al regiunii Pavlo Kirilenko pe Facebook. El a precizat că două persoane au fost ucise în Kramatorsk şi o alta în Kostiantinivka.

‘Rachetele au lovit case particulare, provocând pagube semnificative: în Kramatorsk, cel puţin 5 case private au fost distruse şi alte aproximativ 24 avariate, în Kostiantinivka, două au fost distruse şi 55 avariate’, a spus el.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus trei rachete şi nouă drone în timpul nopţii de marţi spre miercuri, notează Reuters, care subliniază că nu a reuşit să verifice toate aceste informaţii în mod independent. Rusia nu a făcut deocamdată niciun comentariu. Moscova şi Kievul neagă de obicei că ar viza civili în operaţiunile lor militare.

Rusia şi-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile nocturne asupra principalelor oraşe ucrainene, într-un moment în care Kievul a lansat o amplă contraofensivă, cu ajutorul armelor furnizate de Occident, în încercarea de a recupera teritoriile ocupate de forţele ruse, notează AFP.

La Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, în centrul Ucrainei, bombardamentele ruseşti au provocat moartea a cel puţin 11 persoane marţi în zori, distrugând un bloc de apartamente şi un depozit.

Autorităţile din regiunea Dnipropetrovsk (sud-est) au raportat un atac rusesc desfăşurat în noaptea de marţi spre miercuri cu ajutorul a trei drone kamikaze, care au fost toate distruse de apărarea antiaeriană ucraineană, potrivit acestora.

În timp ce Ucraina afirmă că ‘avansează’ în contraofensiva sa, preşedintele rus Vladimir Putin declară contrariul, susţinând marţi că armata sa a provocat pierderi ‘catastrofale’ adversarului.

Conform unor analişti militari, Ucraina nu a utilizat încă grosul forţelor sale în contraofensivă mult aşteptată, testând deocamdată linia frontului în căutare de puncte slabe. În prezent, aceste operaţiuni par să se fi concentrat pe trei axe principale: Bahmut, zona Vugledar (sud-est) şi zona Orihiv (sud).

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, este aşteptat să viziteze miercuri centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de Rusia, pentru a vedea dacă uzina a fost pusă în pericol de distrugerea barajului Kahovka de pe fluviul Nipru, a cărui apă era folosită pentru răcirea celor şase reactoare.

Potrivit acestuia, nu există niciun „pericol imediat”, dar nivelul apei din bazinul de răcire suscită îngrijorare: „Există un risc serios, deoarece apa de acolo este limitată”. „Vreau să fac propria evaluare”, a declarat el presei.

Distrugerea barajului, de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc, a provocat inundaţii grave în sud, ucigând 17 persoane în zona ocupată de Rusia şi zece în zona controlată de Ucraina, potrivit bilanţurilor oficiale, dar numărul victimelor ar putea să fie mai mare, atrag atenţia observatorii.

In this article