La data de 30 mai 2023, a fost pronunțată o sentință prin care un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol al unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani (art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal) și tentativă de acțiuni violente cu caracter sexual, săvârșite în privința unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani (art.27, art.172 alin.3 lit.a) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
În cadrul urmării penale s-a constatat, că inculpatul, acționând cu intenție directă, conștientizând pericolul social al acțiunilor sale, la 03 septembrie 2022, aproximativ la miezul nopții, aflându-se în locuința proprie, într-un sat din centrul țării, urmărind scopul satisfacerii poftelor sexuale, a întreținut cu fiica sa biologică, în vârstă de 13 ani un raport sexual forțat, dorind să mai întrețină și alte acte sexuale, însă din cauze independente de voinţa lui, nu a reușit.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.