Igor Grosu: În curând anunțăm candidatul PAS pentru primăria Chișinău

În viitorul apropiat Partidul Acțiune și Solidaritate își va anunța candidatul pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău. O spune liderul PAS, Igor Grosu, care a refuzat...

În viitorul apropiat Partidul Acțiune și Solidaritate își va anunța candidatul pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.

O spune liderul PAS, Igor Grosu, care a refuzat să comenteze zvonurile potrivit cărora deputatul Lilian Carp ar fi candidatul PAS la șefia municipalității, transmite cu referire la IPN.

De asemenea, Igor Grosu spune că dialogul dintre Chișinău și Comrat după turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei va fi unul foarte pragmatic.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, dă asigurări că alegerile locale generale din acest an nu vor fi amânate, ci vor avea loc potrivit Codului Electoral, fie în prima duminică din luna noiembrie, fie în ultima duminică a lunii octombrie. Igor Grosu spune că, în curând, va fi făcut public și numele candidatului PAS la funcția de primar al Chișinăului.

„Foarte curând anunțăm candidatul PAS pentru primăria Chișinău. Sunt proceduri interne, trebuie să consultăm totul prin organizațiile locale, este un proces pe care trebuie să-l parcurgem. Nu confirm și nu infirm candidatura lui Lilian Carp. Să ajungem sănătoși și vom vedea”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Președintele Parlamentului mai spune că guvernarea va avea o relație pragmatică cu viitorul bașcan al Găgăuziei, indiferent cine va prelua șefia regiunii după turul doi al alegerilor. Igor Grosu spune că viitorul guvernator al regiunii găgăuze va trebui să decidă dacă este pro-Kremlin sau dacă-și dorește fonduri occidentale pentru dezvoltarea unității administrativ-teritoriale.

„După alegerile pentru funcția de bașcan din 14 mai, dialogul va fi foarte pragmatic. O să-i rog să se decidă mai clar. Nu poți dimineața să te trezești proeuropean, spunând că trebuie să beneficiem de granturi europene, americane și românești, iar seara să fii pro-Kremlin. Trebuie să ne decidem. Cu privire la reprezentanta grupării criminale organizate, dialog cu așa specimene nu puteam avea. Dacă asta își doresc cetățenii din unitatea teritorial-administrativă va fi alegerea lor și trebuie să și-o asume. Trebuie să-și asume că vor fi reprezentați de o persoană care vine din partea unei grupări criminale organizate. Noi cu bandiții nu discutăm”, a mai spus președintele Parlamentului.

Șeful Legislativului spune că nu-i cunoaște pe niciunul dintre cei doi candidați care au acces în turul doi al alegerilor din Găgăuzia, fiind vorba de reprezentanta Partidului Șor, Evghenia Guțul și candidatul independent, susținut de PSRM, Grigori Uzun.

„Nu-i cunosc nici pe unul, nici pe altul. Uzun a fost în Parlament, dar atât de bine a tăcut că nu i-am auzit vocea”, a adăugat Igor Grosu.

Turul doi al alegerilor pentru funcția de guvernator al Găgăuziei va avea loc la 14 mai.

In this article