Imaginile arată bărbați forțați să se întindă pe stradă înainte de a fi uciși și incendiați în plină zi. În Haiti, criza umanitară și vărsarea de sânge au adus un nou moment de groază, după ce cel puțin o duzină de presupuși criminali au fost bătuți până la moarte și arși în plină zi pe străzile din Port-au-Prince, informează Mediafax.
Imaginile arată cum bărbații însângerați au fost forțați să zacă pe asfalt de către polițiști înarmați cu puști, înainte ca trecătorii să adune anvelope peste ei, să le stropească cu benzină și să le dea foc, relatează The Guardian.
Un martor a declarat pentru Associated Press că mulțimea a luat victimele de la poliție după ce au fost reținute în cartierul Canapé-Vert din Port-au-Prince și a început să le bată și să arunce cu pietre în ele înainte de a le da foc.
Sute de curioși s-au adunat la fața locului – unde reporterul agenției de știri a văzut 13 cadavre în flăcări – pentru a asista la agresiune.
Poliția din Haiti: mulțimea i-a linștat pe criminali
Într-o declarație postată pe Facebook, poliția națională haitiană a declarat că ofițerii săi au interceptat un grup de presupuși contrabandiști care călătoreau într-un microbuz, dar că, ulterior, mai mult de 12 dintre aceștia au fost „din păcate linșați de către membrii populației”. O înregistrare video a arătat pistoalele și încărcătoarele AK47 despre care poliția a spus că au fost confiscate împreună cu victimele.
Linșajul a avut loc în timp ce criza socială, politică și umanitară deja dramatică din Haiti – pe care Consiliul de Securitate al ONU urmează să o discute marți – s-a intensificat. În doar șase zile, între 14 și 19 aprilie, aproape 70 de persoane au fost ucise în confruntări între bandele din cel mai mare cartier de mahala din Port-au-Prince, Cité Soleil, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare. Aproximativ 40 dintre cei morți au fost împușcați sau înjunghiați. Cel puțin doi erau copii.
Situația disperată în care se află Haiti își are rădăcinile în sute de ani de exploatare și intervenție străină, în decenii de guvernare coruptă și dictatorială sub dinastia Duvalier și într-o serie de dezastre naturale devastatoare, inclusiv un cutremur în 2010 care a distrus capitala din Haiti și a ucis peste 200.000 de persoane.
Dar criza actuală s-a intensificat în 2021, când președintele haitian, Jovenel Moïse, a fost asasinat în vila sa din Port-au-Prince. De atunci, bandele puternice din punct de vedere politic au acaparat peste 60% din capitală, elemente ale forțelor de poliție lipsite de resurse au intrat în revoltă deschisă, iar politica haitiană a fost mistuită de lupte interne.