Un grup infracțional specializat în comercializarea drogurilor a fost deconspirat de către oamenii legii. Potrivit unui comunicat al Poliției, ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul figuranților a fost ridicat 1,5 kg de maijuana, estimată pe piața neagră la 450.000 de lei.
Astfel, învinuiții s-au dovedit a fi doi bărbați de 36 şi 44 de ani din Chișinău. Aceștia au fost documentați de poliție pe parcursul a două luni.
În urma investigațiilor s-a stabilit că bărbații ar fi creat o schemă prin care vindeau drogurile contra sumei de 300 lei pentru un gram.
Marijuana era vândută pe teritoriul municipiului Chișinău, suspecții urmând să obțină un venit de aproximativ 450.000 de lei.
Ulterior, bărbații au primit mandate de arest pe un termen de 30 zile și sunt cercetați penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, în proporții deosebit de mari, iar conform legislaţiei penale aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.