Președintele rus interzice folosirea cuvintelor străine în instituțiile de stat

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care le interzice oficialilor guvernamentali să folosească cuvinte străine în documente oficiale și corespondență, dar și în vocabularul uzual, în...

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care le interzice oficialilor guvernamentali să folosească cuvinte străine în documente oficiale și corespondență, dar și în vocabularul uzual, în timp ce se află la serviciu, scrie The Moscow Times.

„Când se folosește limba rusă ca limbă de stat a Federației Ruse, nu este permisă folosirea cuvintelor și expresiilor care nu corespund normelor limbii ruse literare moderne”, stipulează legea promulgată marți.

Excepția o constituie folosirea „cuvintelor străine care nu au corespondență larg răspândită în rusă”.

O listă a cuvintelor străine care pot fi folosite va fi întocmită de o comisie guvernamentală și publicată separat, potrivit cotidianului Kommersant, citat de Digi24.ro.

Mai mulți lideri politici din Rusia au jurat să apere limba rusă de influențe occidentale, din cauza a ceea ce ei numesc „rusofobie” și „atacuri împotriva a orice are legătură cu Rusia”.

In this article