Un infractor, căutat de autoritățile marocane, reținut cu șapte documente falsificate

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au reținut un cetățean al Regatului Maroc, care era dat în căutare internațională încă din anul 2020. Conform datelor INTERPOL, autoritățile...

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au reținut un cetățean al Regatului Maroc, care era dat în căutare internațională încă din anul 2020. Conform datelor INTERPOL, autoritățile marocane au emis mandatul de arest asupra persoanei pentru fals/fraudă bancară.

Printre pasagerii sosiți cu ruta „Istanbul-Chișinău”, la ghișeu s-a prezentat cetățeanul Republicii Franceze în vârstă de 36 de ani, prezentând la controlul de frontieră pașaport cu indici vădiți de falsificare.  Imediat persoanei i-a fost inițiat controlul în linia a doua, în urma căruia au fost depistate patru documente emise de autoritățile franceze – două permise de conducere și două cărți de identitate, precum și trei acte marocane – un pașaport, o carte de identitate și un permis de conducere.

Ca urmare a verificării amănunțite, în comun cu ofițerul FRONTEX, a fost constatat că doar cartea de identitate eliberată de către autoritățile din Regatul Maroc – este veridică, în restul documentelor s-au depistat semne vizibile de falsificare.

Totodată, în cadrul procedurii de control al străinului în baza de date INTERPOL, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta este căutat de către autoritățile de ocrotire a normelor de drept din Regatul Maroc.

În fapt, pasagerul a fost reținut și escortat la izolatorul de detenție preventivă al Direcției de Poliție mun. Chișinău până la luarea unei decizii legale.

In this article