Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au inițiat cercetări în două cazuri de fals în acte oficiale. Sunt documentați doi cetățeni ai Ucrainei, ambii fiind depistați ieri, în ziua de Paște, la trecerea frontierei pe sensul de intrare în Republica Moldova.
În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, în jurul orei 15:40, în calitate de pieton s-a prezentat cetățeanul Ucrainei. Acesta a solicitat de azil pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul cercetărilor suplimentare, bărbatul a prezentat și un permis de conducere de tip internațional, emis pe numele său. Din primele verificări s-a stabilit neveridicitatea documentului. În declarații, acesta a relatat că permisul l-a obținut șapte ani în urmă, contra sumei de 250 de dolari americani. Polițiștii de frontieră au întocmit proces-verbal privind constatarea ilegalității, permisul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză.
În punctul de trecere a frontierei Tudora, în jurul orei 17:30, cel de-al doilea cetățean al Ucrainei s-a prezentat la volanul unui Mercedes-Benz. În timpul verificării actelor de călătorie, polițistul de frontieră a avut bănuială asupra veridicității permisului de conducere al șoferului. Documentul ar fi eliberat de către autoritățile competente din Ucraina, însă după formă și fond nu corespundea unui act autentic. Cercetarea amănunțită a permisului, cu tehnica specială, a confirmat bănuiala angajatului Poliției de Frontieră – permisul este falsificat.
La audieri, cetățeanul ucrainean de 33 de ani a recunoscut că și-a perfectat permisul prin intermediari, oferind pentru servicii 7000 de hrivne ucrainene. Tânărul ar deține permis de conducere legal doar pentru categoria B, ceea ce nu-i permitea circulația cu ansamblu de vehicule de care avea nevoie, fapt ce l-a motivat să apeleze la ilegalități. A fost refuzată intrarea în țară persoanei și mijlocului de transport.