Capul grupări criminale organizate, vizate în dosarul avionului capturat la frontieră, a fost reținut de polițiștii de frontieră după mai multe măsuri speciale de documentare. Reținerea acestuia a avut loc astăzi, la Chișinău.
Astfel, ca urmare a acțiunilor speciale de investigație și urmărire penală, polițiștii de frontieră în cooperare cu PCCOCS au reușit să stabilească locația persoanei. Încă de la primele ore ale zilei s-a acționat operativ în regiunea sectorului Botanica, municipiul Chișinău, unde a fost reținut urmăritul la nivel internațional. Este vorba despre cetățeanul moldovean de 45 de ani, locuitor al raionului Briceni. Aceste este acuzat pe trei articole: trecerea ilegală a frontierei de stat, contrabandă și survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova.
În prezent bărbatul este reținut, iar cercetările continuă în sensul efectuării unor percheziții în diferite locații suspecte.
Informații pe caz: în septembrie 2021, pe un câmp din Edineț a fost depistat un avion AN-2 și reținuți patru cetățeni străini, iar organizatorul infracțiunii – cetățeanul moldovean a reușit să fugă. La sfârșitul lunii ianuarie curent, PCCOCS a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul care vizează avionul din Ucraina implicat în contrabandă cu țigări.
Scopul transportării cu avionul a țigărilor de contrabandă este investigat de către Poliția de Frontieră și PCCOCS, în cooperare cu autoritățile din Ucraina.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, figuranții din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.