Angajații Poliției de Frontieră au identificat în fluxul de călători doi cetățeni străini care dețineau asupra lor documente falsificate. Deși li s-a permis să-și continue călătoriile, ambii cetățeni riscă cercetare penală pentru uz de fals în acte.
Primul incident a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Sculeni. Pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova, la pista de control s-a prezentat un automobil cu mai multe persoane la bord. Printre pasageri se număra un tânăr de 33 de ani, originar din Federaţia Rusă. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. Drept urmare, asupra bărbatului a fost depistat un permis de conducere, eliberat pe numele său, cu însemnele autorității competente din Rusia.
În urma verificărilor efectuate cu tehnica specială din dotare s-a observat că documentului îi lipsesc anumite elemente de protecție, fapt ce a determinat inițierea unei anchete. Audiat, posesorul permisului de conducere a declarat că și-a perfectat actul după ce a urmat cursurile necesare la o școală specializată și nu este de-acord cu cele incriminate.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. La un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 20 de ani, a fost depistat un permis de conducere cu semne vizibile de falsificare. Permisul ar fi eliberat de către autoritățile ucrainene, acum jumătate de an. În urma controlului suplimentar și cu tehnica specială a fost posibilă stabilirea indicilor de contrafacere a permisului.
Ambele documente au fost transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora și încadrarea juridică a faptei.