ultima poștă cu mărturiile depuse de renegatul Roman Protasevich
Există asemănări uluitoare dintre președinta Moldovei în exercițiu Maia Sandu și președinta neîntâmplată a Belarusului, aflată acum sub protecția nemijlocită a autorităților de la Vilnius și Varșovia, Sviatlana Tsikhanouskaya. Analogiile dintre aceste două femei cu etichete antifurt în loc de biografii politice, pot fi ușor intuite, ori chiar desprinse pe viu din interviul oferit recent ОНТ TV de Roman Protasevich, autorul proiectului NEXTA, arestat recent de organele de drept de la Minsk. Nu sunt fanul lui Lukașenko, dar nici adeptul răsturnării regimurilor prin intervenții externe, ori export de democrație. Dispunem în prezent de argumente incontestabile și la mâna oricui privind controlul unilateral miltar-economic al planetei: este ca și dezlegată enigma “9/11 ”, cunoaștem relațiile calde dintre familiile Bush și Bin Laden, ne-am convins la timpul potrivit, că premierul Tony Blair și-a prezentat demisia dintr-o cauză falsă, prin care a atras Marea Britanie în războiul din Irak, justificând agresiunea SUA.
Observatorii politici neafectați de propaganda occidentală, își dau foarte bine seama, că, dacă Maia Sandu nu ar fi învins în alegerile prezidențiale trecute, ea ar fi fost adusă oricum la cârma țării printr-o lovitură de stat și dacă aceasta nu ar fi reușit, potrivit unui scenariu gen “7 aprilie 2009” ori celui belarus, domnișoara de Risipeni ar fi avut soarta Sviatlanei Tsikhanouskaya. Cu deosebirea că guvernul Sandu în exil s-ar fi pripășit nu în una din capitalele baltice, ci – prin bunăvoința fratelui de conspirație Zelensky – într-un bloc administrativ luxos din Kiev. Trebuie să remarcăm de la bun început, că revoluțiile color, inclusiv cea moldovenească gen “twitter”, nu ar fi posibile fără colaboraționiștii din guvernul jertfă, mai ales, din rândul funcționarilor organelor de drept, numiți de Protasevich «крысы» (șobolani), adică «cârtițe». Fapt demonstrat în Moldova în prezent, ca și în 2009.
Iresponsabilitatea pentru propria țară și pentru propriii cetățeni este una din trăsăturile esențiale ale revoluționarilor moderni, porniți pe schimbări radicale, susținute logistic și financiar din afară. Protasevich recunoaște că organizatorii rebeliunii au încălcat liniile roșii imediat ce au lansat apeluri coordonate la mitinguri nesancționate, fapt care a provocat dezordini în masă și a generat insecuritate în Minsk. Rebelilor nu le păsa, de fapt, de oamenii atrași în eveniment. Sancțiunile impuse acum de țările occidentale conduc la slăbirea economiei Republicii Belarus, la pierderea locurilor de muncă și capacității de plată a belarușilor. Înrăutățirea condițiilor de viață trebuie să servească drept un nou impuls revoluționar. Tsikhanouskaya acceptă conștient să-și rezolve problemele politice cu prețul înfometării concetățenilor. «Беларускі дом у Варшаве» («Casa Belarusului din Varșovia») concepută drept organizație de ajutor umanitar și finanțată din belșug de guvernul polonez n-a sprijinit nici un solicitant belarus din diasporă, cu excepția rebelilor.
Tsikhanouskaya există azi și activează între realitate și virtualitate. Deși e un președinte fără țară, ea beneficiază de consiliere, securitate, escortă, buget pentru vizite în străinătate – servicii finanțate din banii contribuabililor europeni, de fundațiile bogate de talia KAS și din sponsorizările unor oameni de afaceri, care nu sunt, bineînțeles, dezinteresate. Făcând paralela ce se impune, veți întreba, la fel cum se întreba zilele trecute, prefăcându-se total naiv, un ex-ministru din ultimul guvern RSSM, fanul Maiei: ce interes real ar avea businessul străin pentru o țară ca Moldova cu infrastructură degradantă și capacitatea de plată a locuitorilor foarte joasă? Vom întreba și noi în naivitatea noastră, de ce ar avea nevoie finanțatorii rebeliunii din Minsk de un Belarus sărăcit? Și de ce ar avea nevoie SUA la Chișinău de o locație a ambasadei de proporția unui stadion, care depășește teritorial aproape orice ambasadă americană acreditată în Europa?
Roman apare în interviul în cauză ca un reprezentant tipic al elitei sectorului neguvernamental belarus, un fel de Igor, ori Arcadie al societății civile moldovenești. Protasevich e exemplul antologic al intelectualului rătăcit, care a coborât în infernul propriei conștiințe pe un drum pavat cu cele mai bune intenții. Încadrat într-o luptă dificilă pentru idealurile democrației, el a acceptat un compromis fatal cu serviciile secrete străine, a căzut de acord să utilizeze instrumente și procedee ilegale, murdare, nocive pentru țara sa și concetățeni. Săvârșirea acestei infracțiuni a condus la un proces de conștiință devastator. Roman recunoaște, că și-a meritat titlul de dublu trădător, în fața patrioților, întâi, apoi în fața rebelilor belaruși. Întrebat cum se simte, după ce a consimțit colaborarea deschisă și strânsă cu ancheta și serviciile speciale din Minsk, Protasevich a afirmat, că este lucid, își poate evalua propria situație și nu-I pasă ce cred despre dânsul foștii tovarăși de conjurație. E un loc comun de scenariu, replică legendară, care ajung s-o repete mai toți renegații, fie că e Tsikhanouskaya, fie că e sora ei de suferință din Moldova, Sandu.
Belarus este a șasea țară din CSI pe care se experimentează o revoluție color și prima care rezistă exportului de democrație. Este singura republică sovietică, din punct de vedere a reprezentanților comunității ex-URSS, care a rezistat capitalismului sălbatic și n-a fost mutilată de tranziție economic și psihic ca și restul paisprezece. Are o economie sănătoasă și o infrastructură aproape de standardele moderne. Regimul Lukașenco, că o fi luminat, blând, ori despotic este problema societății belaruse. Proiectele revoluționare concepute în afara țării au un început și un sfârșit, de regulă, lamentabil. Sfârșitul e legat fie de schimbarea macazului politic, fie de finanțare, fie, pur și simplu, de un banal plictis care poate da peste boierii lumii. Belarușii și moldovenii de acasă ori din diasporă nu-și dau de cele mai multe ori seama cum anume sunt folosiți în lupta politică contra propriei țări. Rebeliunea din Belarus a suferit eșec: curând își va încheia activitatea și oficiul din Vilnius al președintelui belarus de paie Tsikhanouskaya. Va veni apoi, fără îndoială, și rândul marionetei din Chișinău, Maia Sandu. Sic transit gloria mundi!
Autor: Valeriu Reniță
