Blocul Comuniștilor și Socialiștilor este gata să propună un nou Guvern foarte rapid, după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, la NTV Moldova.
”Curtea Constituțională are 30 de zile, dar eu sper că vor fi aprobate rapid rezultatele alegerilor, în două-trei săptămâni, pentru ca la începutul lunii august deja să fie aleasă conducerea Parlamentului și să fie propus un prim-ministru care să formeze un Guvern bun, un Guvern din oameni devotați, profesioniști”, a declarat Dodon.
Potrivit liderului PSRM, Cabinetul de Miniștri va fi format din persoane care au avut întrevederi cu electoratul, care au mers prin sate, cunosc nu doar domeniul de referință, dar sunt pregătite politic și devotate cauzei comune.
”Următorul Guvern trebuie să aibă câteva sarcini de bază. Sunt câteva lucruri principiale. Primul – social. Trebuie să ne clarificăm să vedem ce facem cu pensionarii, să-i ajutăm suplimentar. Ei sunt cei mai bătuți de soartă. Să vedem ce facem cu sistemul de asistență socială. Omul ca să primească un ajutor de la stat trebuie să stea în rând și să arate că TV sau antena parabolică nu sunt ale lui. Noi trebuie să anulăm aceste lucruri și să întoarcem ceea ce a fost când eram noi cu comuniștii la guvernare, 13 categorii de asistență socială. Trebuie să vedem etapa a treia de majorare a salariilor la medici și personalul tehnic. Trebuie să majorăm salariile și la profesori. Aceste lucruri trebuie urgent să le aprobăm”, a declarat Dodon.
Președintele PSRM spune că o altă lege prioritară este cea care oferă facilități și protecție producătorului autohton și care a fost anulată de Maia Sandu. O altă prioritate în domeniul economic este și continuarea industrializării țării prin crearea parcurilor industriale. Alte proiecte vor ține de asigurarea securității statului și interzicerea expresă a implicării în treburile interne a diferitor forțe din afara țării, inclusiv a ONG-urilor.
Liderul PSRM a mai declarat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu-i va permite președintelui țării să blocheze în continuare aceste legi, iar pentru aceasta vor fi folosite toate procedurile legale.