Primărița satului Pruteni (Blocul ACUM) a cheltuit 12 mii de euro din bugetul statului pentru procurarea unui automobil

235 de mii de lei, echivalentul a 12 mii de euro, a alocat primăria satului Pruteni din raionul Fălești pentru a procura un automobil. Potrivit portalului revizia.md, achiziția se...

235 de mii de lei, echivalentul a 12 mii de euro, a alocat primăria satului Pruteni din raionul Fălești pentru a procura un automobil. Potrivit portalului revizia.md, achiziția se face la inițiativa primăriței Angela Axenti, aleasă pe lista Blocului ACUM PAS și DA.

Deși unii consilieri locali au propus ca să fie procurat un automobil cu 12 locuri ca să fie transportați copiii din localitate la grădinița din satul vecin, inițiativa nu a fost susținută. Angela Axenti deja și-a ales mașina, este vorba despre o Dacia Logan, produsă în 2021, de culoarea gri, tip caroserie – sedan.
Licitația, care a fost anunțată pe 7 aprilie s-a încheiat, iar câștigătorul deja a fost anunțat.
Potrivit datelor oficiale, bugetul total al comunei Pruteni pentru 2021 este de 4,5 milioane de lei, ceea ce ar însemna că 5 la sută din acești bani s-au cheltuit pentru un automobil.
În 2021, primăria Pruteni a prevăzut pentru educație 2,1milioane de lei, pentru biblioteca – 174 de mii de lei, pentru cultură și măsuri culturale – peste jumătate de milion de lei, iar pentru infrastructura drumurilor – 276 de mii de lei. Pentru amenajarea teritoriului – 88 de mii de lei, iar pentru iluminare stradală – 110 mii lei.
În comuna Pruteni locuiesc în jur de 2000 de cetățeni.

In this article