Roman Chirca: Ezitare pe timp de pandemie

Pentru actualul președinte timpul pentru încadrarea in structura executivă a statului începe a curge nu din 24 decembrie 2020, data inaugurării formale ci din 15 noiembrie 2020, data...

Pentru actualul președinte timpul pentru încadrarea in structura executivă a statului începe a curge nu din 24 decembrie 2020, data inaugurării formale ci din 15 noiembrie 2020, data câștigării turului doi al scrutinului prezidențial. Aceasta datorită atmosferei de criză economică aprofundată, degradarea construcției sociale, criza pandemică și lipsa unei coaliții guvernamentale care trebuiesc contrabalansate cu decizii și acțiuni, capabile să țină măcar pe linia de plutire un sistem guvernamental funcțional, transmite breakingnews.md cu referire la politics.md.

Miza exclusivă pe alegerile anticipate și distanțarea de la implicarea în formule guvernamentale în intervalul de timp până la anticipate riscă să erodeze funcționalitatea structurilor statale, să amplifice parțial irecuperabil fenomenele de recesiune.

În acest context numirea doar a consilierilor și 3 întrevederi externe, chiar dacă țin să sublinieze vectorii de dezvoltare, în esență sunt vizite de curtoazie fără conținut tehnic. Și asta este cam tot ce poate fi trecut la capitolul realizări, pentru actualul Președinte, în această perioadă scurtă.

Obiectiv se atestă, lipsa unor acțiuni proactive, pe linia prezidențială, care ar formula principalele principii de politici și ar sta la baza consolidării societății cum ar fi:

• existența unui plan de ajustare a sistemului de sănătate publică la ultima etapă pandemică și vaccinare a populației,

• prioritățile politicii social-economice pentru susținerea păturilor social vulnerabile,

• formularea priorităților de cooperare cu partenerii de dezvoltare, prioretizarea asistenței tehnice, identificarea de resurse grant/împrumut,

• promovarea și deblocarea noului program cu FMI

Demisia guvernului Chicu, se pare că a fost a acțiune neașteptată pentru actualul Președinte. Setarea vizorului de a vedea lucrurile doar după anticipate, a creat un blocaj chiar în discuția privind formarea unui guvern provizoriu, atât de necesar în timpurile de criză. Acum este evident că, drumul spre anticipate trece prin formarea unui guvern pe o perioadă nedeterminată și incertă până la declanșarea alegerilor anticipate și acest scenariu a lipsit în urma câștigării alegerilor prezidențiale.

In this article