Doi bărbați cu vârstele de 36 și 40 de ani, locuitori ai Capitalei și municipiului Bălți, au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de pungășie.
Potrivit informațiilor, primul caz a avut loc pe 13 noiembrie, când făptașul de 36 de ani, în timp ce se afla pe strada M. Varlaam, a profitat de neatenția unei femei de 49 de ani și din buzunar i-a sustras telefonul mobil de model “Iphone 7 Plus”.
Astfel, prin acțiunile sale, suspectul a adus victimei un prejudiciu de 6.000 lei.
Al doilea caz a avut loc pe 17 noiembrie, când bănuitul de 40 de ani se deplasa cu microbuzul 174, iar pe ascuns a sustras din geanta unei femei de 38 de ani, portmoneul în care se aflau actele de identitate și bani.
Prin urmare, bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar al doilea făptaș este cercetat în stare de libertate.
Aceștia, sunt cercetați penal pentru „Pungășie” și riscă amendă de până la 42.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.