Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în cadrul măsurilor întreprinse au reținut un tânăr, acesta fiind suspectat de răpirea unui automobil. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 19 ani originar dintr-o localitate din r. Telenești.
Polițiștii Inspectoratului sec. Râșcani, au fost sesizați în noaptea de 04 noiembrie, de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, comunicând că i-a fost sustras automobilul de marca ,, Volkswagen Touran”, pe care l-a parcat pe teritoriul spălătoriei auto amplasată pe str. Șos.Balcani. Prejudiciul care i-a fost cauzat constituie 60 000 lei.
În cadrul acțiunilor de investigații polițiștii au stabilit că suspectul în comiterea infracțiunii activează ca angajat al spălătoriei auto, iar proprietarul i-a lăsat unitatea de transport și cheiile pentru ca acesta să o spele. Ulterior tânărul a urcat la volanul unității de transport fără acordul proprietarului și a părăsit teritoriul spălătoriei. Ulterior individul a accidentat unitatea de transport pe str. I. Creangă, după care a abandonat-o.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine, suspectul a fost reținut, acesta fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția, comunicând că se afla în stare de ebrietate și a răpit automobilul pentru a se plimba.
Tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1921 CP ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.