Candidatul independent la alegerile prezidențiale Igor Dodon se arată mulțumit de rezultatele primului tur al scrutinului. În cadrul unei emisiuni la REN Moldova, Dodon a declarat că a câștigat alegerile în interiorul țării, “iar asta demonstrează că am avut o campanie bună, corectă”.
Totodată, candidatul independent susține că rezultatele primului tur au și două plusuri mari.
„Faptul că oponentul meu a obținut un procent mai mare datorită diasporei e de bine. Mulți vorbeau despre falsificări, iar acum toți spun că scrutinul s-a desfășurat legal, corect, iar CEC și Guvernul s-au isprăvit. Al doilea plus – acest rezultat i-a supărat pe susținătorii noștri. Mulți cetățeni, care mă susțin. Credeau că Dodon va câștiga și așa și nu au mers la alegeri”, a declarat Igor Dodon.
Candidatul independent mai spune că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu cetățenii în ultimele două săptămâni, a aflat că mai mulți cetățeni se vor mobiliza în data de 15 noiembrie pentru a merge la urnele de vot.