VIDEO// Galina Dodon vorbește, în premieră, despre viața de prima doamnă

„Am făcut cunoștință în căminul studențesc, la universitate. Am mers la o nuntă studențească împreună. Igor este foarte hotărât în tot ce face și la această nuntă cum...

„Am făcut cunoștință în căminul studențesc, la universitate. Am mers la o nuntă studențească împreună. Igor este foarte hotărât în tot ce face și la această nuntă cum m-a apucat de mână, așa și mă ține”.

Astfel a început povestea de dragoste a lui Igor și Galina Dodon. Prima doamnă a Republicii Moldova a povestit în premieră despre familia prezidențială. Galina Dodon își amintește că soțul său a cucerit-o prin faptul că era romantic și știa să impresioneze.

„Igor cânta la chitară, nu a făcut muzică profesional, dar știa mai multe cântece să interpreteze foarte bine”, poveste doamna Dodon.

Totodată, Galina Dodon și amintește despre anii de studenție, când ei doi trăiau doar din bursă, tot atunci și-au făcut mulți prieteni pe viață.

“Igor nu făcea cadouri mari și scumpe, dar era foarte atent, des venea cu flori de câmp sau cu o ciocolată”.

Prima doamnă spune că nu va uita niciodată ziua în care viitorul soț i-a cerut mâna.

„Eram pereche de patru ani. Într-o seară, stăteam la masă în doi, eram la finele anului cinci de studii și eu trebuia să decid ce fac mai departe, exista varianta să revin în sat. Atunci Igor a spus „eu cred că noi trebuie să ne căsătorim”. Cum țineam o cană cu apă în mână, am răsturnat-o peste mine”, a povestit Galina Dodon.

Nunta s-a jucat la Sadova, satul natal al președintelui.

“A fost o nuntă cu mult tineret, o nuntă tradițională cu toate obiceiurile moldovenești”, își mai amintește prima doamnă.

In this article