Guvernul va aloca bani pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale, distrusă în urma unui incendiu. Premierul Ion Chicu a declarat, astăzi, la ședința Guvernului, că în cel mai apropiat timp urmează a fi stabilită suma exactă ce urmează a fi alocată.
”Dosarul privind Filarmonica de Stat trebuie să fie finalizat pentru că și aici este necesar de alocat bani pentru a înlătura consecințele incendiului devastator care ne-a lăsat fără edificiu istoric și drag sufletului fiecărui moldovean”, a spus Chicu.
Potrivit datelor prezentate la 13 octombrie, în conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, devastată în urma incendiului din data de 24 septembrie, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de peste 805,22 mii de lei.