Mai Sandu dezbină societatea prin sloganele pe care le promovează în campanii electorale. Lidera PAS împarte cetățenii în „buni și nebuni”, „noi și restul”. De această părere este jurnalistul George Marzenco, care a făcut o analiză a sloganelor PAS.
„Mai ieri, Maia Sandu și-a adoptat pentru campania electorală sloganul „E vremea oamenilor buni”. Am întâlnit deja mai multe critici, toate rezonabile, cu privire la acest slogan. Unii zic că el este conform caracterului Maiei – DEZBINATOR.
Adică îi declară pe NEsusținătorii ei, ca lipsiți de calitatea omului bun (poate chiar, niște NEbuni). Alții spun că acest slogan este de-a dreptul RASIST,
deoarece împarte oamenii pe categorii: BUNI – NE/BUNI, fapt care, în istorie, a determinat acțiuni de amploare împotriva oamenilor considerați ca lipsiți de calitatea bună…”, spune jurnalistul.
Marzenco precizează că nu este prima dată când Maia Sandu și PAS adoptă slogane care împart societatea în două categorii.
“Mai lansaseră ei, anul trecut, un slogan, la fel de prost și dezbinator, care le-a jucat festa la alegerile parlamentare. Vă amintiți, cum pasiștii trâmbițau oriunde: ”Noi și restul!” Vedem că unghiul lor de gândire n-a făcut progrese, într-un an și jumătate… Le dau o idee pentru care nu le voi cere bani: Cel mai bun slogan al lor, în această campanie, ar putea fi ”Timpul oamenilor (mai) INCOMPETENȚI!”, conchis Marzenco.