Un Centru de Inovare și Transfer Tehnologic în Regiunea de Dezvoltare Nord va fi construit la Bălți. Centrul va activa pe lângă Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălți și va fi construit inclusiv cu suportul partenerilor de dezvoltare din SUA, Suedia și Marea Britanie.
Premierul Ion Chicu a declarat că lansarea unui astfel de centru este un eveniment istoric pentru întreaga țară. Potrivit premierului, datorită acestui centru vor crește enorm posibilitățile sistemului educațional universitar de a instrui specialiști bine pregătiți pentru economia națională.
Instituția va exercita un impact pozitiv asupra celor peste 4500 de studenți ai Universității din Bălți care vor beneficia de laboratoare, zone de printare 3D, robotică, microelectronică. De asemenea, companiile din domeniul IT și creativitate din regiune vor putea crea proiecte de colaborare, cercetare și dezvoltare tehnologică în cadrul Centrului.
Valoarea totală a proiectului este de 37 de milioane de lei, dintre care 28,5 milioane de lei au fost alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, iar peste 9 milioane de lei prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova. De asemenea, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a decis alocarea a 16 milioane de lei pentru lucrările ce urmează să fie executate până la sfârșitul anului 2020.