Nova Poshta Moldova își digitalizează serviciile și a lansat un cabinet-business.
Nova Poshta Moldova a lansat un cabinet-business pentru clienții săi. Principalul avantaj al noului serviciu este înregistrarea și gestionarea independentă a coletelor din orice punct conectat la internet. După finalizarea testării, 50% dintre utilizatori, persoane juridice, au recurs la acest serviciu.
„Implementarea unui nou format de serviciu este un alt pas efectuat în scopul extinderii posibilităților clienților noștri. Cerințele clienților business sunt mai mari decât cele ale persoanelor fizice și suntem gata să le luăm în considerare pentru a rămâne în continuare un partener de încredere și pentru a-i ajuta să-și extindă aria geografică a livrărilor, pentru a fi cât mai aproape de public. Suntem în dialog permanent cu clienții noștri, deci știm ce îmbunătățiri se așteaptă de la noi. Automatizarea proceselor și digitalizarea serviciilor sunt prioritățile noastre.”, – declară Mihail Popovici, CEO Nova Poshta Moldova.
Interfața cabinetului-business este adaptată în trei limbi: română, rusă și engleză. Pe lângă economisirea timpului în procesarea coletelor, cabinetul-business oferă o serie de avantaje suplimentare în ceea ce privește plata, administrarea coletelor și serviciile adiționale de livrare.
TOP 5 principale avantaje ale unui cabinet-business:
- Înregistrarea rapidă și independentă a expedierilor. Acum este posibilă întocmirea independentă a foilor de parcurs expres, imprimarea mărcii, precum și editarea foilor de parcurs expres și modificarea instantă a datelor destinatarului. Acest lucru simplifică mult și grăbește procesul de gestionare a coletelor.
- Comandarea serviciilor suplimentare în cazul emiterii foilor de parcurs expres. Acum, clienții Nova Poshta Moldova au acces la servicii suplimentare, cum ar fi returnarea documentelor și produselor, achitarea de către destinatar, livrarea în cea mai apropiată sucursală.
- Posibilitatea de a urmări locația și statusul expedierilor fără a introduce fiecare foaie de parcurs pe site. Toate informațiile despre tracking sunt disponibile în cabinetul-business. Câmpul de căutare vă permite să găsiți o expediere după mai mulți parametri: nume/prenume/patronimic, număr de telefon, număr de comandă, nume organizație, număr intern de comandă al clientului.
- Utilizarea propriilor șabloane pentru înregistrarea coletelor, ceea ce economisește timp. Asta înseamnă că, acum, clienții pot emite diferite tipuri de foi de parcurs expres, în funcție de necesitățile pe care le are compania,completând câmpurile necesare.
- Generarea rapoartelor pentru expedieri. Această funcție oferă posibilitatea de a descărca rapoartele în format Excel sau de a configura filtre pentru raportul necesar analizei în propriul cabinet-business.
- Configurarea filtrelor pe baza statusului expedierilor în momentul rspectiv.
Compania primește un număr mare de recenzii pozitive și, luând în considerare creșterea zilnică, în viitorul apropiat, o parte semnificativă a clienților business ai Nova Poshta Moldova își vor trece activitatea în noul cabinet.
Vă reamintim că în luna mai Nova Poshta Moldova a deschis primele două sucursale în Chișinău. Compania intenționează să-și extindă rețeaua de sucursale din capitală până la sfârșitul anului și, în cazul înregistrării rezultatelor pozitive – să se extindă și în alte regiuni ale țării.