Comentator politic: Maia, nu Andrei e figura favorită a celor mai influente cercuri occidentale

Ura celor de la PPDA faţă de PAS este firească şi justificată, iar Maia Sandu nu a făcut altceva decât să culeagă roadele muncii lui Andrei Năstase. La...

Ura celor de la PPDA faţă de PAS este firească şi justificată, iar Maia Sandu nu a făcut altceva decât să culeagă roadele muncii lui Andrei Năstase. La această concluzie a ajuns comentatorul politic Ghenadie Vaculovschi, într-o postare pe una din rețelele sociale.

“Năstase trece printr-un coşmar teribil. Sandu a cules cu mult succes roadele muncii echipei Platformei DA. Iar partenerii occidentali au avut grijă să fie tocmai aşa. Maia, nu Andrei e figura favorită a celor mai influente cercuri occidentale” scrie Ghenadie Vaculovschi, pe Facebook.

În opinia lui Vaculovschi, ura PPDA faţă de PAS e mult mai mare decât atitudinea neprietenoasă faţă de PSRM și există mici șanse ca Andrei Năstase și Maia Sandu să meargă îmăreună al viitoarele alegeri parlamentare.

„Năstase şi coechipierii lui sunt exasperaţi, consternaţi şi derutaţi. Or, un alt curent nu mai pot să construiască. Iar ceea ce au creat cu atâta trudă a ajuns în mare parte în sacul PAS-ului, care stă, comod şi satisfăcut, făcându-şi deja planuri pentru preşedinţie şi neavând nicio dorinţă să-şi ajute cumva „partenerul” politic aflat într-o mare dificultate. Ura PPDA faţă de PAS e mult mai mare decât atitudinea neprietenoasă faţă de PSRM. Această ură e cu atât mai puternică, cu cât ieşire din impas deocamdată nu există pentru DA. Iar dacă la parlamentare aceste două formaţiuni vor merge în bloc, asta se va întâmpla doar dacă calculele reci vor indica un rezultat mai bun, nu pentru că PAS va manifesta bunătate şi va dori să le ajute celor de la DA să evite naufragiul politic”, conchide Ghenadie Vaculovschi.

In this article