Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, susține că actuala conducere a Ministerului Sănătății face tot posibilul ca resursele bugetare să fie gestionate rational, la fel ca și ajutoarele umanitare care vin în Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune NTV Moldova, în contextul unor atacuri ale fostului ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan.“Actuala conducere a Ministerului Sănătății face tot posibilul ca resursele bugetare să fie gestionate rațional, la fel ca și ajutoarele umanitare care vin în Republica Moldova, în contextul pandemiei de coronavirus. Ministerul Sănătății are o politică transparentă, iar dacă doamna Glavan critică activitatea instituției, să o facă, probabil nu are nimic altceva de făcut”, a declarant Zinaida Greceanîi.Anterior, și premierul Ion Chicu a invitat-o pe deputatul Pro Moldova, Ruxanda Glavan, fost ministru al Sănătății, să renunțe la acrobații și să recunoască că a blocat de patru ori inițiativa Guvernului de dublare a salariilor pentru toți angajații din sistemul medical.”De patru ori am venit în Parlament să vă rog să aprobați majorarea cu 30% a salariilor din 1 septembrie și de patru ori ați fugit. Aceasta este grija : dumneavoastră reală pentru sistemul medical. Restul acrobațiilor dumneavoastră, rog, să le lăsați pentru altcineva”, a remarcat Chicu, în cadrul dezbaterilor asupra moțiunii de cenzură împotriva actualului Cabinet de Miniștri.Precizăm că, în acest an, Guvernul a identificat 400 de milioane de lei pentru a majora salariile angajaților din Sănătate cu 30% de la 1 septembrie, următoarea majorare cu 30% se va produce la 1 ianuarie 2021 și încă cu 40% – de la 1 iulie 2021.