Vladimir Soroc: Candu n-a ajuns încă să aibă 57 de deputați, nici n-o să ajungă la această cifră, dar dânsul triumfă

Modul în care grupul Pro Moldova din Parlament cumpără deputați din alte fracțiune amintește de perioada 2015-2016, atunci când Partidul Democrat, controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc, achiziționa cu...

Modul în care grupul Pro Moldova din Parlament cumpără deputați din alte fracțiune amintește de perioada 2015-2016, atunci când Partidul Democrat, controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc, achiziționa cu hurta aleșii poporului, creând o majoritate parlamentară nereprezentativă. Este opinia analistului politic american Vladimir Socor, exprimată într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.

„Parlamentul și toată viața parlamentară din Republica Moldova este putredă, asistăm acum la un proces foarte asemănător cu cel din iarna 2015-2016, când Partidul Democrat al dlui Plahotniuc, cu 19 mandate în parlament, a ajuns la o majoritate de 57 de mandate prin achiziționarea deputaților din alte partide. Dl Candu, finul, repetă acum procedura nașului său de acum 3-4 ani. Exact aceeași metodă”, susține Vladimir Socor.

Socor constată că Andrian Candu triumfă nejustificat, deoarece încă nu are o majoritate parlamentară

„Sigur, dl Candu n-a ajuns încă să aibă 57 de deputați, nici n-o să ajungă la această cifră, dar dânsul triumfă. Am văzut declarația dlui Candu, publicată odată cu constituirea oficială a Partidului „Pro-Moldova”. Spune dl Candu, triumfător, că de acum înainte nimic nu se mai poate decide în politică fără Partidul „Pro-Moldova”. De ce? Deoarece a achiziționat – exact cum făcuse și nașul odinioară, a achiziționat deputați din alte partide.”, conchide analistul citat.

In this article