Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 24 de ani, locuitori ai satului Budjac din raionul Comrat, au fost reținuți, fiind suspectați de comiterea unui omor.
Victima este un bărbat de 55 de ani, locuitor al orașului Comrat. Cadavrul acestuia a fost depistat de un locuitor al satului Budjac, în preajma unui iaz din aceeași localitate, care a alertat imediat poliția.
În cadrul măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală desfășurate de către angajații Inspectoratului de Poliție Comrat al UTA Găgăuzia al IGP, de comun cu procuratura din Comrat, ieri, 11 iunie suspecții au fost reținuți în preajma orașului Comrat.
Fiind audiați de polițiști, bărbații și-au recunoscut fapta, declarând că s-au întâlnit cu victima pe stradă, după care între ei s-a iscat un conflict. Suspecții l-ar fi bătut, iar după ce au văzut că nu dă semne de viață l-au urcat pe o motocicletă și l-au transportat în preajma unui iaz din localitate.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Dacă vor fi găsiți vinovați de instanța de judecată ,aceștia riscă până la 25 de ani de închisoare. În prezent, se întreprind acțiuni de urmărire penală în vederea acumulării bazei probatorii în cadrul cauzei penale inițiate pentru comiterea infracțiunii de omor.