Un adolescent dintr-o localitate din raionul Nisporeni, deservită de operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice, ÎCS Premier Energy SA, s-a accidentat grav în urma căderii de pe ancora unui pilon electric din beton armat, parte a liniei electrice aeriene (LEA) de 10 kV pe care a urcat în timp ce se juca în compania unor prieteni.
Cazul s-a produs în seara zilei de 24 aprilie, curent, în circumstanțe ce denotă o încălcare gravă de către populație a zonei de protecție a rețelelor electrice și a regulilor de securitate a persoanelor în raport cu acestea.
Conform martorilor oculari, în timpul unui joc în lunca satului, adolescentul accidentat a început să se urce pe ancora de sprijin a pilonului. Deși au încercat să-l convingă să nu urce și să coboare, adolescentul nu a urmat sfatul prietenilor și aflându-se la o înălțime de circa 6 metri s-a dezechilibrat, căzând în rezultat la pământ peste niște pietre pe partea dreaptă a corpului. Unul din martorii accidentului a chemat imediat un adult din apropiere, care văzând starea adolescentului a apelat la serviciul de urgențe 112. Sosiți la fața locului medicii i-au acordat victimei primul ajutor și au transportat-o la secția de traumatologie a spitalului raional, unde a fost internată având o fractură de bazin cu hemoragie.
Acest accident s-a produs în urma mai multor încălcări grave a regulilor de securitate în zona de protecție a rețelelor electrice și a unui comportament riscant, inclusiv a neconștientizării pericolului iminent de cădere de la înălțime și chiar de electrocutare.