Alertă cu bombă pe acoperișul circului din Chișinău. Un necunoscut a sunat la 112 și a declarat că pe acoperișul edificiului se află un obiect explozibil.
Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati. Potrivit sursei, apelul a fost făcut la ora 23.55. Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat, vorbitor de limbă rusă.
La fața locului s-a deplasat poliția, dar și o echipă de la BomTeh.
După mai multe verificări s-a constatat că apelul a fost unul fals, iar pe acoperiș nu este nicio bombă.
Poliția întreprinde toate măsurile pentru a da de urmele celui care a făcut apelul fals.