Statul va contribui cu 43-45% la fondul de salarizare a întreprinderilor care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Este vorba despre HoReCa, întreprinderile din comerț, centrele de agrement, transmite Breaking News.
Președintele Igor Dodon a declarat că la achitarea salariilor pentru angajații din aceste structuri statul va restitui 100% suma impozitului pe venit și contribuțiilor de asigurări sociale și medicale. Banii vor fi achitați din Fondul de remunerare a muncii.
„Aceasta este contribuția statului pentru întreprinderile care au fost afectate de starea de urgență”, a spus Dodon.
Șeful statului a precizat că ajutorul statului la fondul de salarizare a acestor întreprinderi se va face la nivelul salariilor din februarie și lista salariaților la data de 1 martie 2020.