
Finalitate în dosarul minorului de 14 ani din Orhei, care l-ar fi omorât pe un băiat de 12 ani pentru o consolă de jocuri.
Procurorii din raionul Orhei au expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată. Pe tot parcursul anchetei, minorul de 14 ani s-a aflat în arest. Amintim că corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în data de 19 ianuarie de către oamenii legii. Asta după ce, cu o zi mai devreme mătușa suspectului l-a denunțat la poliție, declarând că acesta căuta saci pentru a ascunde urmele crimei. Ancheta a stabilit că cei doi băieți erau prieteni, iar victima i-ar fi împrumutat o consolă de jocuri.
După o perioadă, minorul de 12 ani și-ar fi cerut jucăria înapoi, iar suspectul refuza să i-o înapoieze. În seara de 18 ianuarie, minorul de 14 ani l-ar fi ademenit pe prietenul său, spunându-i că-i va returna consola.
Când s-au întâlnit în locul stabilit, băiatul de 14 l-ar fi înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit pe amicul său. La scurt timp, suspectul de 14 ani a fost reținut. Acesta este acuzat de ”tâlhărie” și ”omor intenționat”, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă până la 12 ani și 6 luni închisoare.
Potrivit legislației, aceasta este pedeapsa maxima la care poate fi condamnat un minor.