Rusia, prin serviciile secrete ruse ajutate de unii lideri și partide pro-ruse din Chișinău, vor să pună mâna pe Aeroportul Internațional Chișinău și să elimine actualul concesionar din Occident, se menționează într-o analiză apărută peste Prut despre felul în care rușii vor să pună stăpânire pe acest obiectiv strategic.
Jurnaliștii de la portalul Stiripesurse.ro scriu că acum ruși trag sforile pentru a cuceri încă un teren important în luptele sale geostrategice – urmăresc să-și instaleze un cap de pod rusesc la frontiera UE. Iar acest cap de pod este Aeroportul Internațional Chișinău. Obiectivul a intrat în atenția marilor puteri după escaladarea, acum câțiva ani, conflictului ruso-ucrainean, când Kievul a blocat pentru Moscova căile de acces, devenind singura punte de acces a Rusiei către enclava sa din estul Republicii Moldova, unde, potrivit „New York Times” este amplasat un important efectiv militar rusesc și o subdiviziune de elită a serviciului de inteligență al armatei ruse.
„Iată de ce Aeroportul Chișinău, aflat de câteva luni sub controlul Occidentului prin concernul investitorului european Nahtaniel Philip Rothschild, este râvnit de Kremlin și serviciile rusești”, se arată în analiza publicată pe portalul românesc.
Interesul rusesc explică de ce socialiștii, în special unii lideri ai PSRM, după ce au intrat în arcul puterii de la Chișinău, s-au arătat foarte preocupați de întoarcerea Aeroportului din custodia companiei lui Rotschild, susțin experții în securitate. Supoziția este fundamentată și de un recent interviu oferit de Igor Dodon influentului ziar rus „Kommersant” în care sugera șeful statului afirma că investitorii ruși sunt interesați să preia Aeroportul Chișinău.
Jurnaliștii de la Stiripesurse.ro notează că atacurile socialiștilor și presiunile asupra Guvernului Sandu nu sunt deloc întâmplătoare, acestea devenind mai pronunțate după cei de la Guvern s-au întâlnit cu investitorul european.
În „Dosarul Aeroportul”, victoria socialistului Ion Ceban în alegerile pentru Primăria Chișinău a întărit pozițiile rușilor și i-a oferit mai mult câmp de manevră lui Igor Dodon.
Deja s-a se vehiculează că holdingul rus „Novaport”, care deține cea mai mare rețea de aeroporturi în regiunile strategice ale Rusiei, este interesat să devină concesionar al Aeroportului Chișinău. Miliardarul Roman Troțenko, coproprietarul holdingului, a recunoscut deja acest fapt, iar pentru a pune mâna pe aeroportul din Moldova, rușii sunt gata să vină cu oferte generoase, să investească enorm și să propună proiecte tentante de modernizare.
Jurnaliștii din România mai scriu că în condițiile în care Igor Dodon a ajuns să controleze cele mai importante instituții din țară, iar Maia Sandu deține doar 1/3 din „pachetul de acțiuni” al Alianței hibride Euro-Asiatice de guvernare de la Chișinău, rezultatele bătăliei pentru Aeroportul Chișinău sunt evidente.
Sursa: hotnews.md