Nichita Ţurcan: Putem fi mândri de tinerii noștri – ei se integrează perfect în orice societate civilizată

În Republica Moldova trebuie create oportunităţi concrete pentru readucerea tinerilor în ţară. Este opinia doctorului în științe tehnice, Nichita Ţurcan, tot el şi candidat la un nou mandat...

În Republica Moldova trebuie create oportunităţi concrete pentru readucerea tinerilor în ţară. Este opinia doctorului în științe tehnice, Nichita Ţurcan, tot el şi candidat la un nou mandat în Consiliul Municipal Chişinău, care vine şi cu câteva propuneri concrete în acest sens.

“Deci, ce trebuie să facem? Să aducem în Moldova oportunitățile, care-i ademenesc pe ei în afară. Avem tot necesarul. Avem pământ și nu vom avea niciun folos din pământul ăsta dacă vom rămâne fără copii. Trebuie să oferim investitorilor și pământ și acces la infrastructuri numai ei să vina și să construiască locații de producere în Moldova”, susţine Nichita Ţurcan, într-un articol publicat de portalul Curentul.

În opinia sa, tinerii reîntorşi în ţară vor aduce și părți din activitățile de cercetare și dezvoltare.

“Cu timpul vor muta în Moldova și părți din activitățile de cercetare și dezvoltare.

Cum să le oferim? Gratuit. În schimbul unor angajamente clare cum ar fi volumul investițiilor, numărul locurilor de muncă direct create și mărimea salariilor. Pământul trebuie să aducă folos societății”, scrie autorul citat.

Consilierul municipal mai spune că autorităţile trebuie să înveţe să păstreze în ţară minţile luminate.

“Tinerii de azi sunt informați. Și sunt liberi. Liberi cu adevărat. Ei cunosc oportunitățile, care le pot găsi in alte orașe și țări și merg încolo. Azi asta e simplu. Suntem liberi de vize cu întreaga Uniune Europeană. Tinerii merg după locuri de muncă calitative și stabile, plătite suficient pentru a porni în viața autonomă. Mulți dintre ei merg după posibilități de creștere profesională. Alții, și mai ambițioși, merg să se angajeze la companii unde ei vor participa la elaborarea unor tehnologii de viitor. Putem fi mândri de tinerii noștri – ei se integrează perfect în orice societate civilizată. În Moldova cresc tineri buni. Deștepți. Educați. Dar încă nu am învățat să-i păstrăm”, mai spune Nichita Ţurcan.

In this article


Join the Conversation