Realizările lui Putin în cei 20 de ani de putere

„În urmă cu 20 de ani, Vladimir Putin a ajuns la putere în Rusia. De atunci, el conduce țara cu o mare ambiție, pentru care populația este nevoită...

„În urmă cu 20 de ani, Vladimir Putin a ajuns la putere în Rusia. De atunci, el conduce țara cu o mare ambiție, pentru care populația este nevoită să plătească un preț ridicat”, scrie publicația germană Handelsblatt, care face un sumar al guvernarii lui Putin, transmite Breaking News.

Reformatorul

„În primii 2,5 ani în funcție, el a rezolvat problemele lasate de predecesorul său Elțin: a facut reforme fundamentale în domeniul impozitării, a privatizat pamanturile si reformat dreptul afacerilor. Putin a consolidat un stat care amenința să se desființeze sub Elțin – inclusiv prin campanii militare nemiloase împotriva republicii caucaziene separatiste Cecenia. În plus, grație introducerii unui impozit fix pe venit, a reușit să creasca bugetul statului și să plătească la timp salariile și pensiile și chiar să le mărească”- se spune în articol.

„După ce oligarhii mass-media Boris Berezovski și Vladimir Gusinski au fugit din țară, iar fostul oligarh Hodorkovski a fost închis aproape 10 ani în pușcarie, majoritatea oamenilor de afaceri ruși au abandonat ambițiile politice și s-au suspus Kremlinului. Unii și-au vândut ”benevol” proprietățile unor concerne de stat, cum a facut, de exemplu, miliardarul Roman Abramovici. Mass-media, puternica și pluralista sub Elțîn, a nimerit sub controlul Kremlinului”, comenteaza autorul.

Creatorul oligarhilor

„Cu toate acestea, clasa oligarhilor nu a fost desființată complet”, notează publicația. „În locul lor au apărut ”oligarhii de stat”: proprietarii unor concerne mari, șefii companiilor monopol precum Rosneft, Gazprom sau Sberbank, precum și prietenii apropiați ai lui Putin din Sankt Petersburg, coproprietari ai cooperativei OZERO (Lacul), un ansamblu rezidential pe malul unui lac din apropierea capitalei de pe Neva”.

Cuceritorul

„Criza economică în creștere și scăderea semnificativă a ratingului sau în 2014 Putin le-a depasit cu o mare manevră de politică externă: la inceput, ”omuleții verzi”- soldați ruși fără însemne – au anexat peninsula ucraineană Crimeea. Apoi, trupele ruse au început să sprijine masiv separatiștii din estul Ucrainei”.

„Războiul din Donbas este mai degraba o invazie parțială realizata de Rusia, decât un război civil”, sustine publicatia. „Și are trei scopuri: sa demonstreze puterea militară modernizată a Rusiei, sa puna la îndoială Ucraina ca model de reforme pentru Rusia și sa traseze noi frontiere în Europa”.

Semănător de discordie

„În iluziile sale, Putin consideră că avantajul este de partea sa”, continuă publicația. El este constient că, pe fondul creșterii problemelor economice in Occident, cererile de ridicare a sancțiunilor anti-ruse sunt din ce în ce mai puternice – iar sancțiunile pot fi ridicate fără concesii din partea Kremlinului”.

„Opiniile diferă în ceea ce privește evaluarea lui Putin: oameni precum ex-cancelarul Gerhard Schroeder îl văd un„ democratic pur ”, în timp ce alții îl disprețuiesc în calitatea sa de autocrat insolentn”, notează publicația.

Putin „vrea să readuca Rusia pe scena mondială, să aduca discordie în Europa și să facă din nou Rusia una dintre forțele capitale de pe continent (…) În acest scop el mizeaza pe sprijinirea partidelor populiste din Uniunea Europeană, pe armata sa modernizată, încălcarea Tratatului INF, încheiat de Gorbaciov și Reagan, pe noile dezbateri privind rearmarea, care aduc divizune în Europa, precum și rolul său în Siria”.

Geostrategul

După ce a demonstrat în Siria – precum și în Venezuela și în alte regiuni – că te poți baza pe Rusia, alți șefi de stat controversați se vor îndepărta de conceptul valorilor occidentale”, subliniază publicația. „Cu ajutorul Iranului, el a atras Turcia în jocul militar din Siria, în același timp, a atras Ankara de partea sa prin vânzarea sistemului de apărare antiracheta S-400 și a slăbit semnificativ influența turcă în Asia Centrală. În plus, Putin a organizat cooperarea cu Arabia Saudită și cartelul petrolier OPEC și demonstrează o dezvoltare a cooperarii cu China.

Politica struțului în problemele economice

Putin a contribuit, fără îndoială, la creșterea economică a Rusiei după declinul lui Elțin. (…) Dar astăzi, rezultatele economice ale guvernării lui Putin sunt neatractive: având în vedere o prognoza a creșterii economice de 1,2% și 1,7% în acest an și anul viitor, Rusia înregistreaza un mare decalajfata de toate țările est-europene.

Creșterea TVA, a vârstei de pensionare și criza economică prelungită au redus ratingul lui Putin. Astăzi, 21 de milioane de ruși trăiesc sub pragul sărăciei, reprezentând 14,3% din populație. (…) În 2018, conform sondajelor, 18% din populație nu aveau încredere în Putin, astăzi sunt 38%. Tendința crește rapid.

Putin se bazează pe sectorul public, nu pe clasa de mijloc sau antreprenoriat. De aceea, salariile funcționarilor și angajaților din concernele de stat precum Gazprom, Rosneft și Sberbank au crescut semnificativ.

Cinicul

„Putin, dacă îl urmaresti de lungul celor 20 de ani, și-a schimbat în mod repetat imaginea. Numai dorinta lui de putere și cinismul s-au păstrat”, notează publicația. Astfel, după tragedia scufundarii submarinului Kursk în 2000, Putin, „încă un politician neexperimentat, zâmbind indiferent și penibil, a spus într-un interviu pentru Larry King:„ S-a scufundat. Acum, cand victimele inundatiilor din Siberi al-au intrebat daca se pot muta într-un alt oraș important, șeful Kremlinului a răspuns: „Acolo sunt incendii”.

„Faptul că Putin în sens geopolitic a transformat o țară inferioară ca putere economica Italiei sau Coreei de Sud este aproape genial”, trage concluzia autorul. „Cu toate acestea, acest lucru se realizează prin destabilizarea internă. Țara rămâne fără apărare împotriva accidentelor legate de dezvoltarea nucleară, care s-a produs recent în două regiuni, în fata catastrofelor natural, cum ar fi incendiile imense de pădure din Siberia sau dependența predominantă a Rusiei de piața materiilor prime”.

„Declinul demografic cauzat de îmbătrânirea populației este intensificat de plecarea în Occident a milioane de tineri ruși care nu văd în țara lor nici libertate de exprimare, nici libertate de antreprenoriat”.

„Rusia este departe de a deveni din nou o putere tehnologică, cum a fost Uniunea Sovietică (…). Și prin confruntarea din ce în ce mai mare cu Occidentul, Putin transformă Rusia tot mai mult într-uo sluga a noii puteri mondiale a Chinei”, rezumă Handelsblatt.

In this article


Join the Conversation