Astăzi 16 iulie 2019 în localitatea Mingir, raionul Hâncești, autorităţile publice locale susţinute de IGSU au deschis un nou post voluntar de salvatori şi pompieri, transmite Breaking News.
Potrivit autorităţilor în urma activităţii noului post de pompieri peste 1480 de gospodării în care trăiesc 5000 de oameni se pot bucura de securitate şi siguranţă. Pompierii vor interveni la lichidarea incendiilor, dar şi prevenirea altor situaţii excepţionale. Noii salvatori civili, aleşi din rândul localnicilor au fost deja instruiţi de pompierii profesionişti şi începând de astăzi pot interveni în situaţii de risc.
Mai mult, IGSU a oferit o autospecială de intervenţie la incendii, dar şi echipament specializat. Conform Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI în ţara noastră sunt peste 50 de posturi de salvatori, care au fost deschise în localităţile rurale, iar pompierii civili pot interveni primii, reducând timpul de răspuns în caz de incendii şi alte situaţii excepţionale.