Concursul naţional de eseuri ediţia a VI-a cu genericul: „Tineretul pentru o Moldovă fără violenţă şi droguri” iniţiat de Direcţia Generaleă Securitate Publică a IGP, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată şi Asociaţia Independentă de Criminologie din Republica Moldova şi-a desemnat câştigătorii, transmite Breaking News.
Activitatea dedicată tinerei generaţii s-a desfăşurat în perioada 1 ianuarie – 14 mai, curent, iar în calitate de participanţi au fost înregistraţi peste 40 elevi şi studenţi din diverse instituţii de învăţământ din toată ţara.
Scopul prioritar al concursului lansat a constituit motivarea tinerilor din Republica Moldova de a promova şi dezvolta educaţia juridică cu privire la faptele ilicite cu conotaţie negativă în care sunt implicaţi cel mai des adolescenţii.
Câştigătorii au fost menționați cu diplome de participare şi sume băneşti, înaltă consideraţie din partea juriului, dar şi îndemn de a se implica activ la proiectele sociale lansate de Poliţia Naţională care au menirea de a informa tânăra generaţie cu privire pericolul faptelor ilicite care de cele mai dese ori le subminează copilăria şi adolescenţa.