În incinta Centrului Național de Inovații Digitale în Educație ,,Clasa Viitorului”, a avut loc ceremonia de decernare a Burselor de Merit, ediția a XXIII-a. La eveniment au participat secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Elena Belei; preşedintele Comitetului de Conducere al Băncii Comerciale ,,Moldova Agroindbank”, Serghei Cebotari; directorul general al Companiei ,,Orange Moldova”, Julien Ducarroz; rectori ai universităților; cadre didactice și studenți, transmite Breaking News.
În cadrul ediției a XXIII-a a concursului ,,Burse de Merit” au participat 221 de studenţi de la 18 instituţii universitare. Programul oferă, în bază de concurs, 50 de burse unice a câte 12000 MDL: 35 burse – pentru studenţii de la ultimul an de studii, ciclul Licenţă și 15 burse pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii, ciclul Masterat (inclusiv ultimul an din cadrul programelor de studii integrate). Pentru evaluarea dosarelor de participare şi selectarea finaliştilor Programului a fost instituită o Comisie Independentă de Experţi, care este formată din reprezentanţi ai comunităţii academice.
La concurs pot participa tineri cu vârsta de până la 30 ani, care sunt studenţi la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul Licenţă), studenţii – masteranzi la primul an de studii (cu frecvenţă la zi) şi studenţii care urmează programe de studii integrate, de la penultimul şi ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi), de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile de învăţământ universitar din Republica Moldova, care au media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.