Peste 15 mii de persoane de toate vârstele și etniile au participat joi, de 9 Mai, la unul din cele mai mari marșuri dedicate Zilei Victoriei din ultimele peste două decenii. Manifestația a amintit de evenimentele dedicate acestei importante sărbători în perioada sovietică – cu muzică, voie bună, dar și comemorarea celor căzuți, datorită cărora astăzi ne bucurăm de pace, transmite Breaking News cu referire la partidulsor.md.
Ampla acțiune a început în fața sediului Partidului Politic ȘOR cu un concert tematic în care au evoluat cunoscutul interpret Metodie Bujor și artistul emerit al Republicii Moldova, Igor Himici. Iar marea surpriză a evenimentului a fost legendarul ansamblu «Лейся Песня», care a interpretat piesa devenită un imn al zilei de 9 Mai «День Победы». Peste 15.000 de voci au interpretat la unison această piesă.
„Le mulțumesc și mă închin în fața celor datorită cărora avem pace”, a declarat liderul Partidului ȘOR și al fracțiunii parlamentare a formațiunii, Ilan Șor.
Jertfa buneilor noștri, datorită căreia oamenii se bucură de pace, nu trebuie uitată niciodată, a menționat Ilan Șor. „Este o zi remarcabilă pe care o vom ține minte întotdeauna și o vom marca pentru că e Ziua Victoriei. Ne amintim eroii, oamenii datorită cărora suntem astăzi aici, pe care îi vom cinsti mereu”, a dat asigurări Ilan Șor.
Totodată, în aplauzele mulțimii, Ilan Șor a dat asigurări că va depune și în continuare toate eforturile pentru a asigura pacea și prosperitatea în Republica Moldova. „Să facem ca țara să trăiască destoinic și bine. Și vă promit că vom face asta împreună”, a promis liderul Partidului ȘOR.
După care manifestanții, în mod organizat, au pornit în marș spre Complexul Memorial „Eternitate”, coloana întinzându-se pe o distanță de câteva sute de metri pe strada Ismail. În fața coloanei a mers un automobil de epocă, iar o fanfară a interpretat melodii populare dedicate victoriei asupra fascismului. Ilan Șor, dar și deputați și lideri ai Partidului Politic ȘOR au mers în marș împreună cu oamenii, după care au depus flori la Complexul Memorial Eternitate, în memoria celor căzuți în Marele Război.
Zilele trecute, reprezentanții Partidului ȘOR au oferit produse de primă necesitate celor aproximativ 450 de veterani și văduve ale acestora din întreaga țară. Printre produse se numără icră roșie, paste, conserve, orez, hrișcă, zahăr, detergenți. Tot în sprijinul veteranilor, formațiunea, împreună cu rețeaua de magazine „Merișor” au deschis peste 100 de magazine sociale în țară. Aici, veteranii, dar și alte categorii vulnerabile, pot procura marfa cu 20% mai ieftin decât în alte puncte comerciale, iar acest lucru le permite să facă economii.
Amintim că Ilan Șor a fost organizatorul și inițiatorul mai multor concerte mari în centrul Chișinăului dedicate Zilei Victoriei, la care printre invitații speciali au fost legendarii Lev Leșcenko și Iosif Cobzon.