Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, a avut o întrevedere cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Chiril Gaburici și-a exprimat dorința de a menține un dialog continuu cu partenerii și aliații strategici, printre care se regăsesc Statele Unite ale Americii, transmite Breaking News cu referire la democracy.md.
În cadrul întâlnirii, ministrul a prezentat progresele înregistrate anul trecut în domeniul economiei digitale și tehnologiilor informaționale, care au fost apreciate de ambasadorul SUA.
Reamintim că la sfârșitul anului trecut, Ministerul Economiei și Infrastructurii a participat în cadrul celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte moldo-americane pentru colaborare economică, desfășurată la Washington. În cadrul evenimentului s-au discutat prioritățile cooperării bilaterale și modalitățile de eficientizare a cooperării comercial-economice moldo-americane.
În Republica Moldova își desfășoară activitatea 398 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 517 milioane lei. După valoare capitalului investit, SUA se află pe locul 7 printre țările partenere ale Moldovei.