Ilan Șor ovaționat în noaptea de Revelion la Orhei pentru noul transport din municipiu

Primarul municipiului Orhei Ilan Șor a fost ovaționat în noaptea de Revelion de locuitorii municipiului pentru transportul gratuit și de calitate care a început să funcționeze în localitate....

Primarul municipiului Orhei Ilan Șor a fost ovaționat în noaptea de Revelion de locuitorii municipiului pentru transportul gratuit și de calitate care a început să funcționeze în localitate. Ilan Șor le-a dorit tuturor locuitorilor municipiului Orhei și a zecilor de mii de vizitatori, în noaptea de Revelion, la Târgul de Crăciun de la OrheiLand, ca anul 2019 să fie anul Poporului Republicii Moldova.

În scurtul său discurs, Ilan Șor a amintit despre cele 36 de microbuze noi pe care le-a adus la Orhei și care în orele de vârf vor transporta absolut gratuit locuitorii municipiului. „Ce fel de an nou fără cadouri? În premieră, la Orhei a apărut transport nou, de calitate, gratuit și, cel mai important, securizat”, a declarat Ilan Șor în aplauzele zecilor mii de spectatori ai mega-concertului de Revelion.

În acest context, Ilan Șor le-a urat tuturor cetățenilor Republicii Moldova ca 2019 să fie anul transformărilor radicale pentru toată țara. „Să ne dorim ca 2019 să fie anul transformărilor importante pentru țara noastră, să facem ca țara noastră să trăiască mai bine. 2019 să aducă sănătate, bucurii în suflet și zâmbete. Să ne aducă împlinirea tuturor visurilor și să ne însoțească norocul.  Anul 2019 să fie anul poporului Republicii Moldova”, a urat Ilan Șor.

Amintim că acum 3 zile, Ilan Șor a adus la Orhei 37 de microbuze noi și de calitate, care în orele de vârf – dimineața și seara, atunci când oamenii pleacă și vin de la serviciu, vor transporta gratuit călătorii. Microbuzele sunt noi, moderne și echipate cu toate cele necesare pentru siguranță și comoditate. Mai mult, edilul a promis că în următoarele două săptămâni ele vor fi dotate cu camere video, sistem GPS și wi-fi gratuit. Astfel, Ilan Șor a îndeplinit încă o promisiune pe care le-a făcut-o orheienilor în campania electorală.

In this article


Join the Conversation