Un Renault și o Toyota s-au ciocnit la Botanica. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei persoane, printre care două minore, au fost transportate la spital pentru investigații medicale, după ce două automobile s-au ciocnit la intersecția străzilor Nicolae Titulescu și Minsk din...

Trei persoane, printre care două minore, au fost transportate la spital pentru investigații medicale, după ce două automobile s-au ciocnit la intersecția străzilor Nicolae Titulescu și Minsk din Capitală. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat.

Potrivit informațiilor oferite de Poliție, accidentul s-a produs ieri seara, în jurul orei 22:40. În coliziune au fost implicate un Renault, condus de un bărbat de 30 de ani, și o Toyota, la volanul căreia se afla un șofer de 26 de ani.

În urma impactului, Renaultul s-a răsturnat. Șoferul acestuia și două pasagere, în vârstă de 7 și 9 ani, au fost preluați de medici și duși la spital pentru examinări.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article