Țigarete fără timbru de acciz și sute de litri de alcool, ridicate în urma unor percheziții la Camenca

Peste 12.000 de țigarete fără timbru de acciz și 430 de litri de produse alcoolice au fost ridicate de polițiști în urma a opt percheziții desfășurate în localitatea...

Peste 12.000 de țigarete fără timbru de acciz și 430 de litri de produse alcoolice au fost ridicate de polițiști în urma a opt percheziții desfășurate în localitatea Camenca, raionul Glodeni. În dosarul penal sunt vizate trei persoane.

Acțiunile oamenilor legii au avut loc la sediile unor agenți economici, precum și la domiciliile acestora.

În timpul verificărilor, polițiștii au depistat 12.860 de țigarete fără timbru de acciz, 280 de litri de alcool etilic și 150 de litri de vin.

Potrivit poliției, produsele nu erau însoțite de documente care să le confirme proveniența legală. Întreaga cantitate a fost ridicată și urmează să fie supusă unor expertize de specialitate.

În cadrul cauzei sunt bănuite două femei, de 37 și, respectiv, 57 de ani, precum și un bărbat de 63 de ani.

Polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a documenta faptele.

In this article