
Trei tineri au fost reținuți, iar un altul este cercetat în stare de libertate într-un dosar privind o presupusă schemă de escrocherie online. Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi creat profiluri false pe rețelele de socializare și în aplicații pentru a iniția relații sentimentale cu persoane din Statele Unite și din țările Uniunii Europene, pe care ulterior le-ar fi convins să le transfere bani.
Cazul este investigat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS.
La 27 octombrie, oamenii legii, cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au desfășurat percheziții în municipiul Chișinău și în raionul Orhei. În urma acțiunilor, au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile și 31.900 de dolari americani.
În cadrul investigației, trei tineri cu vârste de 22 și 23 de ani au fost reținuți. Un alt presupus participant la schemă, în vârstă de 21 de ani, este cercetat fără a fi plasat în arest.
Potrivit estimărilor preliminare din materialele cauzei, valoarea plăților efectuate de utilizatori ar fi ajuns la aproximativ 440.000 de dolari într-o singură lună. Anchetatorii precizează însă că această sumă nu reprezintă un prejudiciu definitiv stabilit.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi participat la presupusa schemă și pentru determinarea prejudiciului exact.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

