
Un student în vârstă de 19 ani ar fi fost bătut, umilit și amenințat de un grup de tineri în apropierea unui cămin studențesc din Chișinău. Imagini publicate de presa online arată urme de lovituri, arsuri și inscripții pe corpul victimei. În dosarul privind agresiunea, șase persoane, inclusiv patru minori, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 24 septembrie. Potrivit informațiilor oferite de Poliție, tânărul se afla la plimbare cu o adolescentă de 16 ani, când s-au întâlnit cu cinci tineri din cercul de cunoscuți al fetei. Circumstanțele exacte ale conflictului sunt investigate de oamenii legii.
Conform informațiilor publicate de jurnaliști, agresiunea ar fi fost înregistrată cu telefoanele mobile. Studentul ar fi fost dezbrăcat, legat și lovit, iar atacatorii i-ar fi luat 1.400 de lei. Ulterior, acesta ar fi fost amenințat că imaginile realizate vor fi distribuite pe rețelele sociale dacă va sesiza Poliția.
Printre persoanele reținute se numără și adolescenta care îl însoțea pe tânăr în seara incidentului. Deocamdată, rolul fiecăruia dintre cei șase suspecți urmează să fie stabilit în cadrul anchetei.
Cazul a atras atenția și după ce s-a aflat că printre persoanele vizate se află fiul minor al lui Ion Tăbîrță, un șef de serviciu din cadrul Serviciului de Informații și Securitate. Acesta a confirmat pentru presă că fiul său este implicat în dosar și a condamnat faptele, menționând, totodată, că băiatul ar fi avut un rol pasiv.
Ion Tăbîrță a declarat că, în cazul în care vinovăția fiului său va fi demonstrată în instanță, acesta trebuie să răspundă conform legii. Implicarea concretă a fiecărui suspect urmează să fie clarificată de anchetatori.
Între timp, Universitatea Tehnică a Moldovei a anunțat că a demarat o anchetă internă și a convocat de urgență Comisia de etică și deontologie profesională. Reprezentanții instituției au precizat că incidentul s-a produs după ore, în afara spațiilor colegiului și căminului, însă au subliniat că acest aspect nu diminuează gravitatea celor întâmplate.
Conducerea UTM a calificat cazul drept unul incompatibil cu valorile unei comunități educaționale și a anunțat că va colabora cu organele de drept. Măsurile care țin de competența instituției vor fi stabilite în funcție de rezultatele investigațiilor.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

