
Trei cetățeni români, cu vârste de 21, 24 și 40 de ani, și-au pierdut viața luni, în timp ce efectuau lucrări de întreținere la o proprietate privată din Quinta do Lago, în apropiere de orașul Loulé, în sudul Portugaliei. Bărbații lucrau la impermeabilizarea unui rezervor de apă, relatează presa portugheză, citată de Adevărul.ro.
Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 12:53. Salvatorii au încercat să îi resusciteze pe cei trei muncitori, însă nu au reușit să le salveze viața, decesele fiind confirmate la fața locului.
Primele informații indică posibilitatea ca bărbații să se fi intoxicat după ce au intrat în rezervor. Deocamdată, cauza exactă a morții nu a fost confirmată oficial, urmând să fie stabilită în urma investigațiilor.
La operațiunea de salvare au participat aproximativ 30 de persoane, mobilizate cu 13 vehicule. Printre echipele de intervenție s-au numărat pompieri din Loulé și reprezentanți ai serviciului național de urgență medicală.
La locul tragediei a fost solicitată și Autoritatea pentru Condițiile de Muncă, în timp ce Garda Națională Republicană a demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele producerii incidentului.
Anchetatorii urmează să determine cauza deceselor și să verifice dacă, în timpul lucrărilor, au fost respectate normele de securitate și sănătate în muncă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

